Sunday, December 4, 2011

Chevrolet a intrat în „era electrică”

Chevrolet, un constructor auto american cu o bogată şi tumultuoasă istorie în spate, a împlinit 100 de ani de la înfiinţare, 100 de ani de când produce maşini, 100 de ani de mişcare. În tot acest timp, Chevrolet a evoluat odată cu lumea, cu industria şi tehnologia. Întrucât populaţia globului a ajuns la 7 miliarde de locuitori, iar resursele planetei se epuizează, inginerii care se ocupă de fabricarea maşinilor au considerat că este timpul pentru o schimbare. De asemenea, normele de poluare impuse de majoritatea ţărilor de pe glob i-au determinat pe constructorii auto să îşi centralizeze resursele financiare, intelectuale şi de timp către dezvoltarea unor maşini ecologice.
Resursele în scădere şi îngrijorările privind poluarea au condus la apariţia primului autovehicul hibrid produs în serie, în anul 1997, în Japonia.

După un deceniu a venit şi replica americanilor, prin compania care, anul acesta, serbează 100 de ani de istorie. Vorbim despre Chevrolet Volt, un produs al concernului american General Motors, lansat într-o perioadă grea atât pentru gigantul american, cât şi pentru economia lumii.
Totul a luat naştere în laboratoare bine ascunse de ochii curioşilor, iar în 2007, în cadrul Salonului Auto de la Detroit, Chevrolet venea însoţit de conceptul care prefigura un viitor model de serie.
A urmat ziua de 16 septembrie 2008 când, în cadrul unei conferinţe de la Detroit, Chevrolet prezenta designul viitorului Volt. Acesta era destul de diferit ca formă faţă de conceptul din 2007, întrucât inginerii americani au considerat că o serie de modificări aerodinamice erau imperios necesare pentru reducerea frecării cu aerul şi, implicit, pentru o autonomie mărită.

Doi ani mai târziu, în 2010, oficialii Chevrolet au deschis lista de precomenzi, iar în noiembrie primul exemplar ieşea pe poarta uzinei americane.



Dar ce este cu adevărat Volt? Oare de ce au riscat fabricanţii americani cu un asemenea model într-o era încă dominată de maşinile care folosesc motoare cu combustie internă şi, mai ales, de ce au existat atâtea discuţii pe tema sistemului de propulsie a lui Volt?

În timp ce oficialii americani anunţau acest model ca fiind unul electric, tehnologia utilizată părea să-l încadreze în categoria hibrizilor. Şi totuşi... Un hibrid "clasic", dacă îl putem numi aşa, se bazează pe aportul unui motor electric, alături de cel pe benzină, dar Volt nu este aşa. Roţile maşinii sunt puse în mişcare prin intermediul motoarelor electrice (spre deosebire de un hibrid plug-in, la care roţile motoare sunt puse în mişcare de motorul pe benzină). Totuşi, iniţial, publicul tindea să-l considere un hibrid, întrucât dispune şi de un propulsor pe benzină. Acesta, însă, are rol de generator de electricitate. Motorul cu combustie internă ajută doar la încărcarea bateriilor şi, astfel, Volt devine un vehicul electric cu autonomie extinsă.


Sistemul folosit de americani poartă denumirea de Voltec şi se compune din: pachetul de baterii litiu-Ion de 16 kWh, motorul electric principal (capabil să producă 111 kW), motorul electric secundar (ce livrează 55 kW), motorul de 1.4 litri cu patru cilindri, pe benzină, de 86 de cai putere şi - cireaşa de pe tort -, un angrenaj epicicloidal şi trei ambreiaje, controlate de o unitate centrală, care cuplează cele trei motoare în funcţie de condiţiile de pe şosea.


Sistemul dezvoltat de americani poate funcţiona în patru moduri.
  • Primul este cel în care şoferul se bucură doar de aportul motorului electric principal, care pune în mişcare roţile, lucru care se petrece la viteze mici şi medii.
  • O a doua posibilitate este funcţionarea în tandem a celor două motoare electrice. Acest mod intră în funcţiune la viteze mari sau la acceleraţii puternice.
  • În modul numărul trei, intră în discuţie şi motorul cu combustie internă. La viteze mici şi medii, când bateriile au atins un minim de resurse, motorul pe benzină începe să funcţioneze ca un generator de curent pentru motorul electric principal.
  • Ultimul mod este cel în care toate cele trei motoare funcţionează. Acest lucru se petrece la viteze mari sau acceleraţii puternice, când bateriile nu mai au suficientă energie pentru alimentarea celor două motoare electrice. Motorul pe benzină funcţionează ca generator de curent pentru ambele motoare electrice.


Cine poate garanta pentru eficienţa lui Volt? Ei bine, am putea discuta în parte cu toţi cei care şi-au achiziţionat un astfel de exemplar, însă zilele trecute am avut de-a face cu mărturia unui împătimit al maşinilor, în persoana lui Jay Leno. Acesta a dobândit un Volt chiar de la debutul vehiculului pe piaţa americană şi, spre surprinderea tuturor, în cele 11 luni de când se suie la volanul acestuia, a reuşit să nu alimenteze niciodată cu carburant. El a declarat pentru presa de peste ocean că, în momentul achiziţiei, a primit un rezervor plin cu benzină, însă nu a consumat mai mult de jumătate. Motivul acestei reuşite? Distanţa pe care o parcurge zilnic realizatorul american este mai mică decât autonomia dezvoltată de Volt, motiv pentru care Jay Leno a alimentat în cele 11 luni doar cu energie electrică. Şi exemplele ar putea continua, însă nu toţi cei care dispun de un astfel de model în garaj au ieşit la rampă să-şi spună părerea despre Volt.


Oricum, deşi oficialii Chevrolet s-au confruntat cu unele controverse legate de modul în care consumatorii percepeau natura vehiculului (astăzi fiind stabilit că maşina e mult mai aproape de un model electric decât de unul hibrid), Volt se bucură de un succes impresionant pe piaţă. De unde ne dăm seama? E simplu. Premiul Green Car of the Year şi dublarea producţiei în doar o lună de la debutul comenzilor arată faima de care se bucură automobilul american.


Ce urmează, doar laboratoarele din Detroit ştiu, însă presa de specialitate a început să răspândească, la un moment dat, zvonuri despre o versiune electrică a micuţului model de oraş Spark.

Zvonurile cu privire la un Spark electric au apărut la începutul acestui an, iar în luna iulie, în India, la New Delhi, reprezentanţii constructorului american au venit însoţiţi de prototipul Beat EV.
Spark-ul electric este pus în mişcare de un motor electric de 45 kW şi este susţinut de un set de baterii tip litiu-ion. Acestea au fost preluate de la Volt şi sunt capabile sa ofere o autonomie de 130 de kilometri.

Dar cam atât cu prototipurile întrucât, la jumătatea lunii trecute americanii, au detonat bomba: Chevrolet Spark EV va fi lansat anul viitor şi va deveni astfel primul model 100% electric de serie. Pentru început, maşina va fi comercializată doar în SUA, urmând ca mai apoi doar anumite pieţe să beneficieze de serviciile micuţului model american.

No comments:

Post a Comment